Factura “pro forma” nu este un document justificativ de înregistrare în contabilitate, în nicio condiţie şi sub nicio formă, nici în contabilitatea emitentului, nici în contabilitatea celui care a primit-o.

O factură pro forma conţine aceleaşi elemente ca o factură fiscală, deosebirea esenţială dintre acestea fiind dată de menţiunea „pro forma”, care se face obligatoriu pe orice factură pro forma.

O factură pe care este înscrisă menţiunea „pro forma”, nu are nicio valoare juridică pentru cel care o primeşte, nu generează nici un fel de obligaţii pentru acesta, respectiv nu atestă transferul de proprietate asupra bunurilor menţionate în ea.

Transmiterea unei facturi pro forma se face numai de un vânzător şi numai către un potenţial cumpărător, şi poate avea caracterul de „invitaţie”, de„ofertă”, de „propunere” de cumpărare, comunicând caracteristicile produselor, preţul acestora, condiţiile de livrare, de achitare a contravalorii lor etc.

Unii agenţi economici transmit factura “pro formă”:

  • pentru a-şi anunţa prezenţa pe piaţă, pentru a se face cunoscuţi prin lansarea unor invitaţii/propuneri/oferte de cumpărare, ca o formă de promovare a produselor lor;
  • împreuna cu un produs mostră/eşantion/model, unele cu titlu gratuit (precum dintre cele consumabile şi de valori mici), altele chiar pentru a putea fi utilizate (încercate, probate) pe o perioadă limitată.
  • în cazul unor contracte de tip abonament cu plăţi recurentesau în mai multe tranşe. Proforma va fi astfel emisă înaintea facturii finale, pentru a înştiinţa clientul de valoarea produselor/ serviciilor şi de data scadentă. Facturile proforma devin astfel un instrument bun de management al încasărilor.

WebInvoice permite transformarea automată a proformelor în facturi fiscale, preluând informaţiile cuprinse în proforma şi alocând un număr nou pentru factura(fiscală) finală.
Dacă cel care a primit o factură „pro forma” se hotărăşte să achiziţioneze produsele oferite printr-o factură “pro forma” primită, el va putea plăti o asemenea factură cu condiţia:

  • livrării bunurilor şi/sau a prestării serviciilor înscrise în aceasta, şi
  • a emiterii unei facturi fiscale/comerciale, acestea fiind adevărata factură admisă de lege în baza căreia se poate cere/efectua plata mărfurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate.

De menţionat şi faptul că există şi puncte devedere care susţin că o factură „pro forma” se emite „unor cumpărători” în următoarele scopuri:

1) pentru ca importatorul să poată obţine de la bancă valuta necesară;

2) pentru ca importatorul să poată obţine licenţa de import;

3) la cererea băncii pentru justificarea plăţii unor avansuri sau emiterea unui acreditiv de import;

4) în cazul în care vama din ţara importatorului cere o factură “pro formă” consulară (vizata de consulatul ţării importatorului din ţara exportatorului pentru certificarea originii mărfii);

5) pentru indicarea valorii accizelor care urmeazăa fi plătite de cumpărător în cazul produselor energetice livrate din antrepozitele fiscale (punctul 106 din Normele metodologice deaplicare ale „Art. 20651. Plata accizelor la bugetul destat” din Codul fiscal).

În condiţiile în care o factură „pro forma” nu are niciovaloare juridică, nu este un document justificativ de înregistrare în contabilitate, şi nu generează nicio obligaţie, nici faţă de cel care o emite, nici faţă de cel care o primeşte, şi cu atât mai mult faţă de terţe persoane, un asemenea formular nu va fi acceptat: de bănci pentru perfectarea unor credite documentare şi/sau pentru acordarea de valută în vederea efectuării unor importuri ; de organele abilitate pentru acordarea de licenţe de import; de consulatul ţării importatorului, din ţara exportatorului, pentru certificareaoriginii mărfii etc., ne avertizeaza cei de la legestart.ro.

Informatii complete puteti gasi aici:

– Legea contabilităţii nr. 82/1991;

Ordinulministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene;

Ordinulministrului economiei şi finanţelor nr. 3512/2008privind documentele financiar-contabile;

Legeanr. 571/2003 privind Codul fiscal;

HotărâreaGuvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelormetodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privindCodul fiscal;

Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 185/2007 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Sursa: www.legestart.ro